Emma Răducanu (Marea Britanie), campioana de la US Open 2021, nu mai impresionează pe nimeni la turneele de Grand Slam! Sportiva de origine română s-a oprit în turul doi la Wimbledon, 3-6, 3-6 cu Caroline Garcia (Franța).
Emma Răducanu (11 WTA) a fost umilită, miercuri, pe Terenul Central de la Wimbledon, scor 3-6, 3-6 cu Carolina Garcia, jucătoare aflată pe locul 55 WTA.
Garcia continuă forma excelentă după ce săptămâna trecută a triumfat la Bad Homburg (6-7, 6-4, 6-4 în finala cu Bianca Andreescu), în timp ce Răducanu are mai puține victorii decât sponsori în 2022. Britanica a pierdut 11 meciuri și a câștigat 8 partide circuitul WTA în acest sezon, ea semnând nu mai puțin de 9 contracte de sponsorizare.
Emma Răducanu a cedat fără drept de apel meciul cu Caroline Garcia, 3-6, 3-6 în turul secund la Wimbledon după o oră și 27 de minute de joc. Răducanu ar fi acuzat și unele probleme fizice înaintea competiției, iar acum va lua o pauză mai lungă, pentru a reveni cu forțe proaspete în sezonul de hard american.
Game, set and match – @CaroGarcia! The Frenchwoman proves too strong for Emma Raducanu, winning 6-3, 6-3 #Wimbledon | #CentreCourt100 pic.twitter.com/2fIL3GjSFi — Wimbledon (@Wimbledon) June 29, 2022
Game, set and match – @CaroGarcia!
The Frenchwoman proves too strong for Emma Raducanu, winning 6-3, 6-3 #Wimbledon | #CentreCourt100 pic.twitter.com/2fIL3GjSFi
— Wimbledon (@Wimbledon) June 29, 2022
Miercuri au mai părăsit turneul de la Wimbledon alte două jucătoare importante: Garbine Muguruza, a zecea jucătoare a clasamentului, a fost învinsă de ocupanta locului 88 WTA, Greet Minnen (Belgia), scor 6-4, 6-0 în runda inaugurală, iar Anett Kontaveit, a doua favorită a Grand Slam-ului de la All England Club, a suferit o înfrângere umilitoare în turul al doilea, 4-6, 0-6 cu Jule Niemeier (Germania, 97 WTA).
Emma Răducanu a catalogat ca fiind nedrepte reacțiile vizavi de contractele uriașe de sponsorizare pe care le-a semnat după triumful de la US Open 2021: „Fac o postare în mașină, în drum spre antrenament, și gata: nu mă concentrez pe tenis!?’. Cred că este nedrept, dar este o situație cu care învăț să mă descurc și să devin mai insesibilă la zgomotul exterior.
Pot spune că zilele mele cu sponsorii sunt destul de limitate. Nu fac o muncă nebună! Fac trei sau patru zile în fiecare trimestru, așa că nu este chiar așa mult”, a fost răspunsul Emmei pentru cei care o critică, potrivit The Telegraph.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER